x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pence spune că SUA sunt deschise dialogului cu guvernul de la Phenian

Mike Pence spune că SUA sunt deschise dialogului cu guvernul de la Phenian

12 Feb 2018   •   12:53
Mike Pence spune că SUA sunt deschise dialogului cu guvernul de la Phenian

 Statele Unite sunt deschise la discuţii cu Coreea de Nord, a declarat vicepreşedintele american Mike Pence după deplasarea sa la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, relatează luni dpa. 

Într-un interviu acordat la bordul avionului cu care se întorcea acasă, Pence a precizat pentru Washington Post că Statele Unite vor continua să impună sancţiuni regimului nord-coreean, dar că ar fi de asemenea dispuse să discute cu Phenianul. 

"Ideea este că nicio presiune nu se va opri până când nu vor face ceva despre care alianţa crede că reprezintă un pas semnificativ spre denuclearizare", a spus Pence. 

"Prin urmare, campania maximă de presiune va continua şi se va intensifica. Dar dacă vor să discute, vom discuta", a adăugat el. 

Deschiderea faţă de discuţii marchează o schimbare a politicii pentru administraţia Trump, care anterior a insistat că va discuta numai dacă Coreea de Nord face concesii reale în programul său nuclear şi de rachete balistice. 

Pence a mai declarat pentru Washington Post că noua poziţie a fost convenită în discuţiile cu preşedintele sud-coreean Moon Jae In, care ia în considerare o invitaţie de a vizita Nordul anunţată la sfârşitul săptămânii trecute. Discuţiile cu Statele Unite ar putea urma după cele dintre Coreea de Nord şi de Sud. 

Pence, care săptămâna trecută a spus că SUA vor dezvălui în curând cele mai dure sancţiuni de până acum asupra Coreei de Nord, a precizat că Moon l-a asigurat că nicio concesie nu va fi făcută Phenianului dacă nu vor exista paşi clari spre denuclearizare. 

Vicepreşedintele Statelor Unite a ţinut titlurile ziarelor vineri când a stat în faţa lui Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, la ceremonia de deschidere a Olimpiadei, aparent fără o bage în seamă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: mike pence coreea de nord