x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Milioane de persoane aşteaptă miercuri eclipsa totală de Lună "albastră"

Milioane de persoane aşteaptă miercuri eclipsa totală de Lună "albastră"

31 Ian 2018   •   13:28
Milioane de persoane aşteaptă miercuri eclipsa totală de Lună "albastră"

Milioane de persoane aşteaptă miercuri eclipsă totală de Lună "albastră" când satelitul natural al Pământului se va afla pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra - un fenomen care va putea fi observat mai ales din America de Nord, Asia şi Oceania, relatează EFE. 

În cazul în care condiţiile atmosferice vor fi favorabile, cei interesaţi vor putea vedea cum luna se colorează în nuanţe de roşu-albastru fără să fie nevoiţi să poarte ochelari speciali, cum se impune la eclipsele de soare. Eclipsele selenare se produc atunci când Pământul se interpune între Soare şi satelitul său natural, ceea ce - spre deosebire de cele solare - poate fi văzut din oricare parte a lumii, atunci când Luna se va afla la orizont în momentul fenomenului. 

La momentul său culminant, Luna va intra în conul de umbră dar nu va dispărea, ci va căpăta o nuanţă pupurie, astfel încât unele mass-media şi reţele de socializare au denumit-o "Luna sângerie". Astrul nu va deveni complet negru, pentru că o parte din lumina Soarelui, reflectată de atmosfera terestră, atinge indirect suprafaţa lunară. 

Unele dintre razele solare sunt de asemenea reflectate, fapt ce produce o reflexie roşiatică pe Lună. Lumina roşie a Soarelui este reflectată de atmosfera terestră, dar nu sunt filtrate decât componentele albastre. 

Eclipsa coincide de asemenea cu "super Luna", care intervine atunci când satelitul terestru atinge punctul său orbital cel mai apropiat în raport cu Terra, denumit perigeu, apogeu fiind punctul cel mai îndepărtat. Luna se află la o distanţă medie de 384.400 de kilometri faţă de Terra, iar miercuri se va afla la 359.000 de kilometri depărtare de planeta noastră, foarte aproape de perigeu (356.410 kilometri). La apogeu, orbita lunară atinge 406.000 de kilometri. 

Un alt fenomen simultan, numit în engleză "Blue Moon" şi care nu are nicio legătură cu această culoare, desemnează cea de-a doua Lună plină de pe parcursul unei luni calendaristice, un fenomen ce are loc, în medie, la fiecare doi ani şi jumătate 

Eclipsa totală va atinge punctul culminat la 13:29 GMT şi cele mai bune locuri pentru a fi observată vor fi miercuri dis de dimineaţă în vestul SUA şi în insulele Pacificului, iar pe înserate în Asia de Est şi în Oceania. În Spania, ca şi în marea parte din Europa Occidentală, America de Sud şi Africa, fenomenul va fi observat în mai mică măsură. 

Potrivit datelor agenţiei spaţiale americane (NASA), în 2018 se vor produce eclipse totale de Lună, la 31 ianuarie şi la 27 iulie. Următoarea "Super Lună albastră sângerie" va avea loc la 31 ianuarie 2037.AGERPRES

×
Subiecte în articol: eclipsa totala luna