x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pregătirea militarilor ucraineni pentru utilizarea tancurilor Leopard 2, aproape finalizată

Pregătirea militarilor ucraineni pentru utilizarea tancurilor Leopard 2, aproape finalizată

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2023   •   00:30
Pregătirea militarilor ucraineni pentru utilizarea tancurilor Leopard 2, aproape finalizată
Sursa foto: Hepta

Autoritățile din Germania și Spania au anunțat că pregătirea militarilor ucraineni pentru utilizarea tancurilor Leopard 2 este aproape finalizată.

Ambasadorul Germaniei în Marea Britanie a anunțat că instruirea militarilor ucraineni pentru a folosi tancurile Leopard 2 este aproape finalizată, potrivit Sky News.

Tot luni, Ministerul spaniol al Apărării a dezvăluit că primii ucraineni vor termina săptămâna aceasta antrenamentul pe tancurile Leopard din Spania. Primul grup include 10 echipaje complete și personal de sprijin, format în total din 55 de militari.

„Aceste cursuri au fost lansate după ce a fost oficializat angajamentul Spaniei de a contribui la efortul defensiv ucrainean cu tancuri. La acel moment, Ucraina a solicitat pregătirea echipajelor și a personalului de întreținere pentru desfășurarea operațională a tancurilor de luptă Leopard 2A", se arată în comunicatul spaniolilor.

În ianuarie, Germania a anunțat că va trimite o parte din tancuri în Ucraina. Și Spania a fost de acord să trimită Ucrainei șase dintre tancurile sale de luptă principale Leopard 2A4, parte a unui efort coordonat cu Germania, Norvegia, Polonia, Portugalia și Olanda, pentru a furniza Kievului aproximativ 80 de vehicule de luptă. Germania va furniza Ucrainei 18 exemplare din varianta mai avansată Leopard 2A6.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×