Republica Moldova adoptă măsuri nonconformiste pentru prevenirea gripei porcine. Astfel, ofiţerii şi soldaţii din unităţile militare ale acestei ţări vor primi cu 25 de grame mai multă ceapă şi încă 15 grame de usturoi pe zi.
În acelaşi timp, au fost vaccinaţi cei care fac parte din forţele moldoveneşti de menţinere a păcii din Zona de securitate, relatează BASA-press, citată de antena3.ro.
Cei mai mulţi dintre cei 24 de militari în termen, la care a fost confirmat virusul A H1N1, au fost externaţi din secţiile de boli infecţioase şi activează în cadrul unităţilor militare din care fac parte potrivit programului acestora, mai puţin în cadrul serviciilor de noapte.
Cei mai mulţi militari care s-au îmbolnăvit cu virusul A H1N1 fac parte din Institutul Militar al Forţelor Armate şi Tabăra Militară nr. 142, a spus Alexandru Josan, şeful centrului de presă al Ministerului Apărării.
"Viaţa militarilor nu a fost pusă în pericol deoarece au beneficiat de asistenţa necesară", a spus Josan.
Militarii au primit măşti de protecţie, a anunţat ministerul Apărării, iar contactul acestora cu civili a fost limitat pentru a preveni apariţia unor noi cazuri de gripă A H1N1.
Citește pe Antena3.ro