x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul Justiţiei din Franţa, inculpat pentru conflict de interese

Ministrul Justiţiei din Franţa, inculpat pentru conflict de interese

16 Iul 2021   •   17:50
Ministrul Justiţiei din Franţa, inculpat pentru conflict de interese

 Ministrul Justiţiei din Franţa, Éric Dupond-Moretti, a fost pus sub acuzare, vineri, de Parchetul Curţii de Justiţie a Republicii, pentru o posibilă situaţie de conflict de interese, informează cotidianul Le Figaro.

"Fără nicio surpriză, a fost pus sub acuzare", a confirmat avocatul lui Éric Dupond-Moretti, Christophe Ingrain.

"Din nefericire, explicaţiile ministrului Justiţiei nu au fost suficiente pentru a bloca această decizie, care a fost luată înainte de audiere. Acum, în mod evident, vom contesta punerea sub acuzare. Inculparea se prefigura clar, iar Éric Dupond-Moretti a reacţionat foarte seren şi calm", a subliniat avocatul, precizând că ministrul Justiţiei nu era vizat de nicio anchetă judiciară.

Éric Dupond-Moretti este suspectat că, în calitatea de ministrul al Justiţiei, a vrut să exercite presiuni asupra unor magistraţi cu care avusese dispute în trecut, când a fost avocat.

"Vom formula o solicitare privind nulitatea procedurii de inculpare", a subliniat avocatul ministrului francez al Justiţiei.

Premierul Franţei, Jean Castex, a transmis că îşi menţine "încrederea totală" în ministrul Justiţiei.

×