x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Misiune secretă? Avioane de spionaj israeliene au survolat teritoriul României

Misiune secretă? Avioane de spionaj israeliene au survolat teritoriul României

18 Mar 2010   •   00:00

Două avioane de spionaj israeliene ar fi survolat România şi Ungaria recent, ajungând până în apropierea aeroportului din Budapesta într-o misiune care ar putea avea legătură cu asasinarea unui om de afaceri sirian, potrivit Mediafax, care citează site-ul Ynetnews.com.

Presa ungară a relatat că două avioane de tip Gulfstream echipate cu dispozitive de recunoaştere au traversat Turcia, Bulgaria şi România, intrând în spaţiul aerian ungar, săptămâna trecută. Avioanele au părăsit Ungaria după îndeplinirea misiunii, fără a ateriza în această ţară.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării a declarat că avioanele se aflau într-o misiune diplomatică. Ministerul de Externe de la Budapesta s-a limitat să comunice doar că de traficul aerian se ocupă Autoritatea Aeronautică ungară şi a evitat să comenteze despre caracterul misiunii avioanelor israeliene.

Potrivit Poliţiei ungare, un sirian în vârstă de 52 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost împuşcat mortal miercuri, în districtul 16 din estul Budapestei, în timp ce aştepta la semafor în maşina sa. Atacatorul a tras mai multe focuri de armă, după care a înşfăcat o servietă neagră din maşină şi a fugit. (MFM)

×
Subiecte în articol: externe