x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Misterul afacerii Watergate ar putea fi aflat

Misterul afacerii Watergate ar putea fi aflat

de Sînziana Stancu    |    31 Iul 2009   •   00:00

Unul dintre cele mai mari mistere politice, cel al suspectei dispariţii a 18 minute din înregistrarea unei convorbiri a fostului preşedinte american Richard Nixon în afacerea "Watergate", are toate şansele să fie "declasificat" de către un detectiv amator isteţ, ajutat de tehnologie de ultimă oră.



Convorbirea de 79 de minute, din care lipsesc cele 18, a avut loc între Nixon şi Secretarul General al Casei Albe, Bob Haldeman, în data de 20 iunie 1972, la trei zile după spargerea ce avusese loc în birourile Comitetului Naţional al Partidului Democrat (aflat atunci în opoziţie)  din complexul Watergate. Aşa-numita spargere era de fapt intruziunea spionilor preşedintelui în birourile democraţilor, ca să "planteze" microfoane şi să fotografieze documente. Cinci persoane au fost găsite atunci în sediul democraţilor şi aşa s-a aflat despre preocupările secrete ale preşedintelui, scandal ce a distrus mandatul lui Nixon, el demisionând în august, 1974.

URME NEVĂZUTE

Înregistrarea cu pricina era o dovadă clară a preocupării lui Nixon şi Haldeman pentru cazul "Watergate", ei discutând despre cum ar fi putut obstrucţiona ancheta începută de FBI.

Arhivele Naţionale americane, unde se află dosarul "Watergate", au mai făcut încercări de reconstituire a părţii de convorbire pierdută, ultima fiind în 2001. Fără nici un rezultat însă. Din nefericire, fuseseră distruse şi însemnările lui  Haldeman, care dovedea o meticulozitate deosebită în a lua notiţe pe carnete cu hârtie galbenă, în şedinţele secrete ale preşedintelui. Se pare că Haldeman a distrus şi dovada scrisă a celor 18 minute de discuţii "pierdute" din înregistrare, când scandalul s-a încins, în 1973. Au rămas doar două pagini din carnetul lui, care au fost capsate la loc, după ce le-a distrus pe celelalte, compromiţătoare pentru preşedinte, scrie The Times.

Totuşi, Phill Mellinger, fost analist în cadrul Agenţiei pentru Securitate Naţională, care a văzut de mai multe ori dosarul "Wategate", spune că abia anul trecut i-a trecut prin minte, uitându-se mai atent la carnetul de notiţe al lui Haldeman, că acestea ar putea fi reconstituite cu ajutorul metodei de detectare electrostatică. Aceasta permite vizualizarea amprentelor lăsate de instrumentele de scris pe hârtie, prin apăsare. Or, Haldeman scrisese pe carnet, nu pe foi izolate, iar acea zi nu folosise un pix cu cerneală, ci unul cu pastă, pe care trebuie să apeşi mai mult, ca şi pe creion.

×
Subiecte în articol: externe