x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova cere Interpolului să emită un mandat de urmărire pe numele lui Mihail Hodorkovski

Moscova cere Interpolului să emită un mandat de urmărire pe numele lui Mihail Hodorkovski

11 Feb 2016   •   14:11
Moscova cere Interpolului să emită un mandat de urmărire pe numele lui Mihail Hodorkovski

Rusia a cerut Interpolului emiterea unui mandat de urmărire şi reţinere pe numele fostului magnat rus al petrolului Mihail Hodorkovski, în prezent unul dintre cei mai vocali oponenţi ai Kremlinului în exil, care este acuzat de justiţia rusă de punerea la cale a două asasinate între 1988 şi 1999, relatează joi Interfax şi EFE.

'La 3 februarie, Oficiul naţional (rus) al Interpol a solicitat secretariatului general al Interpol să-l includă pe Mihail Hodorkovski pe listele cu persoane date în căutare pentru a fi reţinute',a declarat un purtător de cuvânt al centrului de presă al oficiului amintit.

În decembrie 2015, un tribunal din Moscova a emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui Mihail Hodorkovski, fostul director executiv al companiei petroliere Iukos şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară. El era suspectat de implicare în uciderea primarului Nefteiugansk, Vladimir Petuhov, în 1998, şi de o tentativă de atentat la viaţa unui antreprenor, care a supravieţuit, dar două dintre gărzile sale de corp au fost ucise.

În acelaşi timp, Hodorkovski, care trăieşte în prezent în Elveţia, nu intenţionează să-şi limiteze deplasările în urma solicitării autorităţilor ruse către Interpol, a indicat la Moscova purtătoarea sa de cuvânt, Olga Pispanen.

Hodorkovski, fondatorul mişcării de opoziţie Open Russia şi oponent ferm al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat că toate acuzaţiile împotriva sa sunt motivate politic.

'Spre deosebire de noi, sistemul judiciar din ţările democratice este independent. Prin urmare, sperăm că (secretariatul general al Interpol) va lua în considerare toate aspectele legate de acest caz', a declarat Pispanen pentru Interfax.

La scurt timp după ce a fost acuzat de aceste crime, Hodorkovski a declarat că o nouă revoluţie este 'inevitabilă şi necesară' în Rusia în lipsa unor mecanisme juridice de alternanţă la putere.

'Revoluţia ar trebui să fie paşnică. Acesta este scopul nostru. Putin şi cercul lui ar trebui să compară şi să dea socoteală pentru ceea ce au făcut în faţa unei instanţe independente', a spus el.

Hodorkovski a stat aproape zece ani la închisoare după ce a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni economice, în care el a pledat nevinovat, fiind graţiat în 2013 de Vladimir Putin din motive umanitare. AGERPRES

×