Moscova era paralizată luni, după ce a fost lovită în timpul weekend-ului de cea mai mare furtună de zăpadă înregistrată vreodată în capitala rusă de când sunt efectuate măsurători, informează AFP.
Stratul de zăpadă a ajuns luni la 43 centimetri, provocând anularea a 100 de zboruri pe aeroporturile din Moscova şi ambuteiaje pe multe artere ale capitalei, în condiţiile în care termometrele indicau o temperatură de -13 grade Celsius.
"Este pentru prima dată într-o sută de ani când avem atât de multă zăpadă", a declarat Piotr Birioukov, viceprimarul Moscovei, citat de agenţia Ria Novosti.
Autorităţile - care au avertizat că luni ar mai putea cădea alţi circa 20 de centimetri de zăpadă - au scutit elevii de ore şi au solicitat conducătorilor auto să evite deplasările - măsuri rare în Rusia.
Serviciile de urgenţă au declarat că au trebuit să intervină pentru a degaja peste 120 de vehicule blocate de zăpadă pe drumurile din regiunea Moscovei, în timp ce circulaţia mai multor tramvaie a fost blocată de arborii căzuţi.
O persoană şi-a pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite duminică ca urmare a prăbuşirii unor copaci, în condiţiile în care numărul arborilor dezrădăcinaţi în urma căderilor masive de zăpadă a depăşit 2.000, potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin.
Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, Moscova a primit duminică în 24 de ore peste jumătate din cantitatea de zăpadă înregistrată în medie într-o lună.
Circa 70.000 de angajaţi ai primăriei au fost mobilizaţi în weekend pentru a curăţa drumurile, iar echipe speciale au fost deplasate pentru remedierea avariilor survenite la reţeaua de alimentare cu energie electrică în centrul Rusiei, unde circa 60.000 de persoane au rămas fără electricitate.
Luni, 780 de persoane au fost salvate în centrul ţării, după ce maşinile acestora rămăseseră blocate în zăpadă. AGERPRES