Şeful statului mongol, Tsakhia Elbegdorj, aflat într-un turneu diplomatic la Bruxelles, a căzut "victima" numărului mare de preşedinţi ai instituţiilor europene.
Preşedintele Elbegdorj a fost atât de zăpăcit, încât a ţinut-o dintr-o încurcătură în alta. ""Îi mulţumesc preşedintelui Consiliului European...", şi-a început el discursul după întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Dându-şi rapid seama de confuzia pe care a făcut-o, s-a corectat, mulţumindu-i "preşedintelui comisarilor".
AFP a precizat că, în mai puţin de două zile, preşedintele mongol s-a întâlnit cu nu mai puţin de trei preşedinţi europeni: luni seară cu preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, iar marţi cu preşedintele permanent al Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu cel al Comisiei Europene, Barroso. Agenţia franceză a adăugat că, din fericire, Elbegdorj nu are planificată şi o întâlnire cu preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, altfel confuzia lui ar fi fost probabil şi mai mare. (MFM)
Citește pe Antena3.ro