x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Muşcătură asigurată

Muşcătură asigurată

de Sînziana Stancu    |    09 Mar 2010   •   00:00

Exasperate de cazurile din ce în ce mai frecvente de atacuri ale animalelor de companie asupra oamenilor, autorităţile britanice s-au hotărât să ia măsuri drastice împotriva posesorilor de animale care fac parte din rase periculoase.

Măsurile se referă în special la câini, aceştia fiind folosiţi şi ca armă de ameninţare şi intimidare, de stăpânii iresponsabili, scrie BBC online. Iniţiativa aparţine laburiştilor, care, consultând statisticile, au constatat că peste 100 de persoane ajung săptămânal la spital cu răni, de la cele superficiale până la cele grave, din cauza muşcăturilor de câine. S-a mai raportat de asemenea o creştere a cazurilor de organizare a luptelor de câini şi de posesie ilegală a acestor animale, în special de reţele periculoase de infractori, care folosesc animalele ca simbol al statutului lor.


DESPĂGUBIRI
În Anglia şi Wales urmează să se supună consultării populare o lege din 1991, a Câinilor Periculoşi (Dangerous Dogs Act). Această lege interzice expunerea în locuri publice a patru rase de câini, între care Pitbull-ul, Dogul argentinian, Fila Brasileira sau Molloserul brazilian şi Tosa japonez sau Tosa Inu. Actualele propuneri ale guvernului britanic prevăd în viitoarea legislaţie interzicerea acestor câini şi în gospodăriile oamenilor. Ca argumente pentru promovarea legii, autorităţile britanice invocă în special protecţia factorilor poştali, a angajaţilor serviciilor de telefonie şi a altor categorii de oameni care, prin natura meseriei, sunt nevoiţi să intre pe proprietăţile private.

O altă prevedere a viitoarei legi se referă la introducerea unei asigurări obligatorii pentru posesorii de câini periculoşi, prin care ar putea fi despăgubite eventualele victime ale acestora. În plus, poliţia i-ar putea forţa pe proprietarii acestor animale să îi poarte cu botniţă şi chiar să-i castreze, ca să nu se mai înmulţească.

Legea Câinilor Periculoşi a fost iniţial votată de Parlament în 1991, dar în 1997, o parte dintre prevederi, între care şi cea referitoare la despăgubirea victimelor animalelor domestice, a fost anulată printr-un alt amendament.

×
Subiecte în articol: externe