Agenţia spaţială americană (NASA) a amânat în ultimul moment lansarea unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), relatează EFE.
Acţiunea a fost reprogramată pentru vineri, după ora 18.20 GMT, astfel încât 'să existe mai mult timp pentru a se face tot posibilul în vederea pregătirii unei lansări reuşite', a informat un comunicat difuzat de NASA.
Decizia survine după ce, în luna octombrie, o rachetă Antares a companiei Orbital Sciences a explodat la scurt timp de la lansarea într-o misiune de transport a două tone de materiale către ISS, iar două zile mai târziu, doi piloţi şi-au pierdut viaţa într-un zbor de testare a navetei spaţiale SpaceShipTwo de la firma Virgin Galactic.
Capsula spaţială a cărei lansare a fost amânată aparţine companiei Space X, cu care NASA a semnat în luna septembrie un contract pentru a putea trimite la staţia spaţială astronauţi, fără a mai depinde de alte ţări.
SUA au renunţat în 2011 la propriile nave spaţiale de transport către ISS şi trebuie să apeleze la navetele ruseşti Soyuz, costul unei misiuni ridicându-se la 70 de milioane de dolari.