Naufragiul navei de croaziera Costa Concordia presupune "un risc foarte mare" pentru mediu in insula Giglio si "o interventie este urgenta", a declarat luni ministrul italian al Mediului, Corrado Clini, relateaza AFP.
"Obiectivul este acela de a evita scurgerea carburantului din nava: lucram la aceasta problema", a declarat ministrul in fata jurnalistilor reuniti la Roma, dupa naufragiul soldat cu sase morti si aproximativ 15 disparuti.
Giglio face parte dintr-un arhipelag cu sapte insule, intre care Elba, si este situata intr-o superba zona naturala toscana, care atrage numerosi turisti pe durata verii.
Totul depinde de situa]ia de pe mare
"Totul va depinde de curenti: (acestia pot ameninta) cu siguranta insula, poate chiar intregul arhipelag sau coasta. Totul depinde de situatia de pe mare", a remarcat el. "Nava are rezervoarele pline cu carburant, respectiv motorina densa, grea, care s-ar putea depune pe fundul marii, ceea ce ar fi un dezastru", afirmase ministrul anterior, intr-un interviu acordat cotidianului La Stampa.
Imaginandu-si ce este mai rau, ministrul a explicat ca motorina "s-ar putea raspandi in mare, contaminand o coasta exceptionala cu efecte, cunoscute in astfel de cazuri, asupra faunei marine si pasarilor". Nava de croaziera are in rezervoarele sale 2.390 de tone de motorina si pentru moment nu a fost depistata nicio scurgere de combustibil.
Un naufragiu costisitor pentru asiguratori
Naufragiul vasului ar putea costa asiguratorii circa 405 milioane euro (512 milioane dolari), au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situatiei, iar compania Carnivale, operatorul navei, va cheltui 95 milioane de dolari in urma incidentului., relateaz` Mediafax.
Costa Concordia era asigurata de mai multe companii, inclusiv Assicurazioni Generali, RSA Insurance si XL Group. Cele trei companii sunt expuse la posibile costuri de 405 milioane de euro in urma dezastrului, potrivit surselor citate, iar compania de reasigurare Hannover Re a anuntat ca va inregistra o "pierdere majora" de peste 10 milioane euro. "In privinta daunelor materiale, va fi una dintre cele mai costisitoare polite. Insa in cazul unor astfel de accidente, pierderile reale pentru industria asigurarilor vin odata ce apar raniti si morti", comenteaza Eamonn Flanagan, analist de asigurari la Shore Capital Group.
Costa Concordia a naufragiat vineri in apropiere de insula Giglio din vestul Italiei, cu 3.200 de pasageri si 1.000 de membri ai echipajului la bord, dupa ce s-a ciocnit de o stanca. Constructia vasului a costat 450 milioane euro, potrivit comunicatului de presa care anunta, in 2004, inceperea lucrarilor.
C`pitanul vasului nu s-ar fi dorit 'c`pitan pe Titanic'
Francesco Schettino, comandantul navei Costa Concordia, a declarat in 2010 pentru cotidianul ceh Dnes ca nu ar vrea sa "joace rolul comandantului de pe Titanic", laudandu-si eforturile depuse pentru siguranta pasagerilor, relateaza AFP.
"Nu as vrea niciodata sa fiul in locul comandantului de pe Titanic, obligat sa navigheze in ocean printre aisberguri", a afirmat Schettino in decembrie 2010, intr-un interviu pentru Dnes, reluat luni pe site-ul de Internet al cotidianului. "Dar cred ca gratie pregatirii, putem controla fiecare situatie si preveni eventualele probleme", a continuat el.
"Siguranta pasagerilor conteaza mai mult decat orice!", a afirmat Schettino, care in prezent este acuzat ca a comis erori pe nava Concordia si in gestionarea situatiei.
"Acuzatii foarte grave apasa" asupra lui Francesco Schettino, potrivit armatorului italian Costa, liderul european in croaziere. Acuzat in special de omucidere si abandonarea navei, comandantul a fost plasat in detentie la Grosseto, in centrul tarii.
Vaporul transporta 4.229 de persoane, dintre care peste 3.200 de turisti din 60 de tari si 1.000 de membri ai echipajului de diverse nationalitati.