Criticul de la Kremlin, Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, le-a cerut joi rușilor să protesteze față de președintele Vladimir Putin în ziua alegerilor din martie, venind toți la vot la prânz, potrivit Reuters.
Disidentul crede că nu este suficient să voteze împotriva lui Putin, deoarece Kremlinul va manipula rezultatul, folosind un sistem de vot electronic care este implementat pentru prima dată la alegerile prezidențiale.
Totuși, o mulțime prezentă la vot va transmite un mesaj puternic, crede Navalnîi.
„Poate fi o demonstrație puternică a stării de spirit a țării”, a scris Navalnîi pe Telegram, prin intermediul echipei lor.
În plus, fiind vorba despre mulți oameni, ei nu vor putea fi pedepsiți de Kremlin, a precizat Alexei Navalnîi.
Dizidentul ispășește o pedeapsă cumulată de 30 de ani pentru diferite infracțiuni despre care el susține că sunt înscenate cu scop politic.
(sursa: Mediafax)