Naveta Rosetta, lansată în spaţiu în urmă cu 10 ani, de Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să ajungă în apropierea cometei 67P/Churiumov-Gerasimenko, după o călătorie de 6,4 miliarde de kilometri.
În prezent naveta îşi reduce gradual viteza, urmând să ajungă miercuri la o distanţă de 120 de kilometri de corpul ceresc. Vreme de un an de zile, Rosetta va gravita în jurul cometei, observând în detaliu călătoria acesteia în jurul Soarelui.
Pentru luna noiembrie este planificată şi trimiterea de la bordul Rosettei a unei sonde robotice denumită Philae pe suprafaţa cometei. Sonda va căuta urme de viaţă sau de molecule organice, pentru a verifica ipoteza potrivit căreia viaţa ar fi fost adusă pe Pământ de o cometă care s-a prăbuşit pe suprafaţa planetei.
Rosetta va monitoriza timp de un an modul în care structura cometei se schimbă pe măsură ce apropierea de soare duce la creşterea temperaturii.
Cometa 67P/Churiumov-Gerasimenko oribitează soarele o dată la şase ani, însă nu este vizibilă cu ochiul liber.
Cometa Halley, care poate fi văzută cu ochiul liber pe cer, orbitează soarele la fiecare 76 de ani, urmând să reapară la orizont în 2061.