Negocierile de pace de la Geneva asupra Siriei au fost suspendate până la 25 februarie, a anunţat miercuri emisarul ONU, Staffan de Mistura, informează AFP.
'Mai sunt încă lucruri de făcut, nu doar de către noi, ci şi de către toţi cei care sunt implicaţi' în criza siriană, a declarat Staffan de Mistura, la finalul unei întrevederi cu responsabili ai opoziţiei siriene, întrevedere ce a durat mai multe ore şi s-a desfăşurat într-un hotel din Geneva.
În consecinţă, emisarul ONU a anunţat o 'pauză' în negocierile de pace, care nici nu au demarat după sosirea delegaţiilor regimului de la Damasc şi a opoziţiei, vineri şi sâmbăta trecută.
'Am fixat deja o dată pentru viitoarele discuţii, la 25 februarie. Am spus din prima zi că nu voi susţine discuţii doar de dragul discuţiilor', a spus diplomatul ONU.
'Acesta nu este nici sfârşitul, nici eşecul negocierilor', a afirmat Staffan de Mistura, asigurând că 'cele două părţi doresc să vadă demarând un proces politic'.
Înainte de data prevăzută pentru reluarea negocierilor, o reuniune a grupului internaţional de sprijin pentru Siria, compus din circa 20 de ţări implicate în dosar, printre care principalii susţinători ai regimului de la Damasc şi ai opoziţiei, este prevăzută să aibă loc la 11 februarie la Munchen.
Negocierile menite să găsească o soluţie pentru conflictul care sfâşie Siria de cinci ani de zile, smulse sub puternică presiune internaţională, sunt îngreunate de la început de imensa prăpastie care îi separă pe inamicii sirieni şi de situaţia pe teren.
Procesul a 'început' vineri, cu sosirea delegaţiei regimului de la Damasc, care a avut o întrevedere cu Staffan de Mistura, la Biroul Naţiunilor Unite.
Delegaţia opoziţiei, care a ajuns în Elveţia a doua zi, a avut la rândul său o întrevedere cu diplomatul ONU, duminică, însă a refuzat să facă parte dintr-un proces de negocieri atâta vreme cât cererile sale umanitare nu sunt satisfăcute.AGERPRES