x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Neinteresante

Neinteresante

16 Sep 2006   •   00:00
1Ministrul britanic de Finante, Gordon Brown, este preferatul cetatenilor britanici ca succesor al premierului Tony Blair (The Sun). Nici o surpriza. Avea cele mai mari sanse chiar inainte ca Blair sa isi anunte retragerea. Altfel nu s-ar fi obosit sa-i pregateasca atat de bine "debarcarea".

2Dupa succesul comercial al cartii si filmului "Codul lui Da Vinci", lumea crestina va fi zguduita de o noua dezvaluire: "Misterele manuscriselor de la Marea Moarta" (WorldNetDaily). Aberant! Scrierile ebraice stravechi nu vor fi facute publice probabil niciodata. Iar cartea lui D. Brown a avut succes doar printre taximetristi si gospodine.

3Printul Harry a implinit ieri 22 de ani si a ales sa serbeze evenimentul la cazarma unde efectueaza stagiul de pregatire ca ofiter al armatei britanice (AFP). Firesc. De ce si-ar petrece ziua in vreun local select, oferindu-se pe tava tabloidelor grabite sa scrie ca s-a imbatat crita si a fumat marijuana?

4Producatorii de autoturisme din China vaneaza piata de profil din Statele Unite. "Invazia" de autovehicule chinezesti este programata incepand din 2009 (News Week). O stire cu totul lipsita de interes pentru consumatorul roman, constient ca tot masinile germane sunt cele mai performante. (Anca Aldea, Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: externe