Urmaşul fostului lider comunist iugoslav Iosip Broz Tito a fost ales în funcţia de preşedinte al Noului Partid Comunist Sârb. Acesta a fost înfiinţat duminică la Novi Sad, a anunţat postul de radio B92, citat de AFP.
La congresul de înfiinţare, Iosip Broz a declarat că îşi propune să le restituie demnitatea tinerilor, sătenilor, muncitorilor şi familiei. "Luptăm pentru respectarea istoriei", a spus el. "Ideologia noastră este cea a Uniunii Europene, dar nu vom accepta cu orice preţ şantajele Uniunii", a adăugat Broz, afirmând că alte 14 formaţiuni cu orientare comunistă se vor alătura în curând partidului său.
Bunicul său, Iosip Broz Tito, a murit la 4 mai 1980 la Ljubljana, în Slovenia, după ce condusese Iugoslavia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. La zece ani după moartea sa, Federaţia Iugoslavă s-a destrămat, devenind teatrul unor războaie de durată.
Citește pe Antena3.ro