În orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza se adăpostesc aproximativ un milion de palestinieni.
Declarația a fost făcută marți. Premierul israelian a spus că Israelul va intra în Rafah cu sau fără un acord privind ostaticii din Gaza.
„Ideea că vom opri războiul înainte de a ne atinge toate obiectivele este exclusă”, a transmis Netanyahu, prin intermediul unui comunicat.
Subiectul Rafah este sensibil din cauza numărului mare de persoane care se adăpostesc în oraș. Diplomați din numeroase țări, inclusiv din cele aliate cu Israelul, i-au cerut lui Benjamin Netanyahu să renunțe la planul privind întrarea în Rafah.