x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicolas Sarkozy, misiune de pace

Nicolas Sarkozy, misiune de pace

de Mihaela Matachita    |    13 Aug 2008   •   00:00
Nicolas Sarkozy, misiune de pace
Sursa foto: Andrei Smirnov/

CAUCAZ ● Medvedev opreşte ofensiva din Georgia
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut ieri Moscovei să dea consistenţă încetării focului, după anunţul opririi ostilităţilor, insistînd asupra importanţei Rusiei "pentru stabilitate şi pace" în lume.



CAUCAZ ● Medvedev opreşte ofensiva din Georgia
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut ieri Moscovei să dea consistenţă încetării focului, după anunţul opririi ostilităţilor, insistînd asupra importanţei Rusiei "pentru stabilitate şi pace" în lume.

Sarkozy, care s-a deplasat ieri la Moscova, a făcut acest apel la începutul întrevederii sale cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, la Kremlin. Prezentînd programul vizitei, AFP a precizat că cei doi şefi de stat urmau a fi primiţi apoi de premierul Vladimir Putin.
Preşedintele rus anunţase mai devreme că a decis încheierea operaţiunilor forţelor armate ruse ce "vizau să constrîngă Georgia la pace". Rusia lansase vineri un contraatac în Osetia de Sud, după declanşarea de către Georgia a unei ofensive militare al cărei scop era de a prelua controlul asupra acestei regiuni separatiste sprijinite de Moscova.

MEDIERE. Sarkozy, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, conduce o misiune de mediere în conflictul ruso-georgian în cursul căreia a avut programată aseară şi o escală la Tbilisi pentru convorbiri cu preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili. "Este perfect normal ca Rusia să dorească să îşi apere interesele, precum şi pe cele ale ruşilor din Rusia şi ale rusofonilor din afara Rusiei", a estimat preşedintele francez. În acelaşi timp, "este normal ca şi comunitatea internaţională să vrea să garanteze integritatea, suveranitatea şi independenţa Georgiei", a subliniat el. Moscova şi-a justificat intervenţia armată în regiunea georgiană separatistă prin necesitatea apărării forţelor sale de menţinere a păcii şi a cetăţenilor ei, majoritatea sud-osetinilor avînd paşaport rusesc şi vorbind ruseşte. Sarkozy a pus accentul pe importanţa Rusiei pe scena internaţională, mai ales în criza dosarului nuclear iranian.

AFP precizează că europenii sunt divizaţi în privinţa atitudinii faţă de Rusia, ţări fost satelite Moscovei şi ex-republici ale URSS, Polonia şi Ţările Baltice, cerînd o mai mare fermitate faţă de "politica imperialistă" a Kremlinului.  Pe teatrul de operaţiuni ziua de ieri a marcat lansarea în cursul nopţii de către forţele Abhaziei, altă regiune separatistă şi prorusă din Georgia, a unei operaţiuni în defileul Kodori, încercuind forţele georgiene. La rîndul său, aviaţia rusă a bombardat împrejurimile oraşului Gori, bombardamentele soldîndu-se cu victime, printre care doi ziarişti, unul georgian şi altul olandez. Moscova, care dezminte aceste bombardamente, a anunţat că aeroportul din oraşul Senaki este sub controlul trupelor sale. Tbilisi a acuzat că aviaţia rusă a atacat o conductă petrolieră din Georgia, ruşii afirmînd că oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan  (BTC) "nu este o ţintă" pentru ei. Preventiv, conducerea BTC a închis oleoductul. În ciuda anunţului făcut de Medvedev, Moscova continuă bombardamentele asupra Georgiei, a afirmat Tbilisi. Pe de altă parte, ministrul georgian de Externe şi-a anulat întrevederea la NATO, în Bruxelles, iar reuniunea NATO-Rusia a fost anulată.

ADIO CSI.
Moscova a subliniat că nu doreşte răsturnarea de la putere a preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili, dar că ar fi mai bine ca acesta să părăsească puterea. Georgia a anunţat că părăseşte Comunitatea Statelor Independente (CSI) ce reuneşte, sub egida Moscovei, fostele republici sovietice.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR), cel puţin 100.000 de persoane au fost deplasate din cauza conflictului.
Peste 50.000 de oameni s-au strîns ieri în centrul capitalei georgiene Tbilisi pentru a asculta mesajele liderilor politici, participanţii distribuind tricouri pe care scria "Sîntem împreună, sîntem uniţi" şi fluturînd steaguri georgiene.

Primii români evacuaţi în siguranţă

Primii 30 de cetăţeni români, majoritatea femei şi copii, evacuaţi din Georgia, se află în siguranţă în capitala armeană Erevan, MAE de la Bucureşti făcînd apel la restul românilor să se prezinte de urgenţă la ambasada din Tbilisi pentru a fi repatriaţi, a declarat ieri la prînz pentru NewsIn purtătorul de cuvînt al MAE, Cosmin Boiangiu. Transportul se face cu maşini de teren, printr-o zonă sigură. Românii evacuaţi  "au fost cazaţi la un hotel (...) şi aşteaptă să strîngă şi celelalte grupuri, pentru a fi aduşi în ţară", a spus Boiangiu. Circa 50-55 de români au luat legătura cu ambasada din Tbilisi, iar MAE face apel şi la cei care nu au contactat ambasada să părăsească de urgenţă teritorul Georgiei. Potrivit AFP, două mii de cetăţeni străini, între care diplomaţi şi angajaţi ai unor organizaţii internaţionale, au fost evacuaţi din Georgia spre Armenia de la începutul conflictului. Cetăţenii străini au putut traversa frontiera, potrivit unei proceduri simplificate de obţinere a vizei, a arătat MAE armean.

×
Subiecte în articol: externe georg