x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nigel Farage și-a anunțat demisia

Nigel Farage și-a anunțat demisia

05 Iul 2016   •   16:21
Nigel Farage și-a anunțat demisia
Sursa foto: Gareth Fuller/AP

Liderul partidului eurofob și antiimigrație UKIP, Nigel Farage, a anunțat, ieri, că demisionează din fruntea formațiunii pe care a condus-o timp de 10 ani. În vârstă de 52 de ani, el este membru al UKIP de la crearea formațiunii, în 1993, și a fost ales prima dată în Parlamentul European, în 1999. Farage este unul dintre liderii militanților pentru ieșirea Regatului Unit din UE.

“Nu am fost și n-am vrut niciodată să fiu politician de profesie. Scopul meu în politică a fost să scot Marea Britanie din Uniunea Europeană. Prin urmare, mi se pare corect să renunț acum la poziția de lider al UKIP”, a declarat el, într-o conferință de presă. Farage a precizat că va continua să susțină partidul și să ajute mișcările de independență din restul Uniunii Europene, dar că, de acum înainte, se va concentra mai mult pe viața personală, după foarte mulți ani în care a făcut campanie pentru ieșirea Marii Britanii din UE. "În timpul campaniei pentru referendum, am spus că îmi vreau țara înapoi. Astăzi, spun că îmi vreau viața înapoi”, a adăugat el.

Vrea premier pro-Brexit

Farage a mai spus că Marea Britanie va trebui să aibă un premier care a fost pro-Brexit și care nu va ceda în privința libertății de mișcare în negocierile cu UE, dar a refuzat să își exprime susținerea față de vreunul dintre candidații din cursa pentru șefia conservatorilor și a guvernului. "Dacă vom fi slabi sau vom face compromisuri în negocierile privind Brexit-ul, nu vom avea un acord bun", a declarat Farage. El a precizat, de asemenea, că în privința migrației este nevoie de ceva mai mult calm, iar populația trebuie să primească noi garanții. UKIP a ajuns a treia forță politică din Marea Britanie, după conservatorii aflați la putere și după opoziția laburistă, a afirmat Farage.

Nu e prima dată când Farage renunță la conducerea UKIP. El a mai demisionat în mai 2015, după ce nu a reușit să câștige un loc de parlamentar.

×