x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nou incident AVIATIC deasupra Indoneziei, 17 pasageri răniți în din cauza turbulențelor

Nou incident AVIATIC deasupra Indoneziei, 17 pasageri răniți în din cauza turbulențelor

07 Mai 2016   •   11:23
Nou incident AVIATIC deasupra Indoneziei, 17 pasageri răniți în din cauza turbulențelor

17 pasageri și membri echipajului au fost răniți după ce avionul liniei aeriene Hong Kong a intrat într-o zona cu turbulențe severe, sânbătă dimineață, pe drumul dinspre stațiunea Bali spre Hong Kong, transmite AP.


Avionul Airbus A330-200, cu 204 pasageri și 12 membri ai echipajului la bord, și care efectuase un zbur de 2 ore și jumătate a aterizat în siguranță.


Avionul a intrat in zona cu turbulențe când se afla deasupra Kalimantan, Indonezia.


Cele mai mlte leziuni erau la nivelul capului dar nimeni nu a fost rănit grav, spun oficialii aeroportului Ngurah Rai din Borneo.
3 membrii ai echipajului și 8 pasageri au fost transportați la spital în tmp ce 6 alți răniți au fost tratați la clinica aeroportului.
Avionul nu a fost afectat dar este inspectat amănunțit de către tehnicieni.


Acesta este al doilea incident de acest fel în care este implicat un Airbus deasupra teritoriului Indoneziei, din ultimele 4 zile.
Miercuri, un avion Atihad Airways care zbura de la Abu Dhabi, a intrat brusc într-o zona cu turbulente cu puțin timp înainte de aterizare, în urma incidentului fiind rănițe 31 de persoane.

×
Subiecte în articol: incident aviatic indonezia