x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nouă pompieri au murit în prăbușirea unei peșteri din statul Sao Paulo, Brazilia

Nouă pompieri au murit în prăbușirea unei peșteri din statul Sao Paulo, Brazilia

01 Noi 2021   •   10:40
Nouă pompieri au murit în prăbușirea unei peșteri din statul Sao Paulo, Brazilia

Nouă pompieri au murit în urma prăbușirii tavanului unei peșteri în care se antrenau. Accidentul s-a produs în Altinópolis, statul brazilian Sao Paulo.

„Au fost nouă morți și o persoană salvată. Nu există alte victime la fața locului", a anunțat pe Twitter Departamentul de pompieri din Sao Paulo.

Un raport anterior menționa trei morți și șase dispăruți, conform swissinfo.

Identitatea victimelor nu a fost dezvăluită.

Accidentul a avut loc după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, când un grup de 28 de pompieri făcea antrenamente în peștera „Duas Boas", situată pe o proprietate privată din municipalitatea Altinópolis.

„Tavanul peșterii s-a prăbușit", iar un grup a rămas blocat.

Inițial, autoritățile vorbeau de 15 pompieri blocați, dar ulterior au redus numărul acestora la 10, dintre care doar unul a fost salvat în viață.

Alte cinci persoane au fost rănite în momentul prăbușirii tavanului, dar nu au rămas blocate. Toți au fost transferați la Spitalul da Piedade din Altinópolis și au fost deja externați.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pompieri morți