x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nu se dă învinsă

Nu se dă învinsă

de Irina Cristea    |    10 Feb 2010   •   00:00
Nu se dă învinsă
Sursa foto: Vasily Fedosenko/REUTERS

Alegerile prezidenţiale din Ucraina se transferă de la urne la tribunal. Cel puţin asta este intenţia premierului Iulia Timoşenko şi a echipei sale, care refuză să accepte înfrângerea şi va contesta în justiţie rezultatele scrutinului de duminică.



"Nu voi recunoaşte niciodată legitimitatea victoriei lui Viktor Ianukovici după aşa nişte alegeri", a declarat premierul Iulia Timoşenko în cursul unei şedinţe cu grupul său parlamentar. Nemulţumită de clasarea pe locul al doilea şi, mai ales neîncrezătoare în acest rezultat, prim-ministrul şi-a anunţat intenţia de a contesta în justiţie rezultatul scrutinului prezidenţial de duminică, potrivit BBC. După numărarea a 99% din totalul voturilor exprimate, Viktor Ianukovici este preferatul a 48,83% dintre alegători, în vreme ce Iulia Timoşenko se află la 3,3 procente în urmă.

ŞANSE MINIME
Observatorii şi analiştii internaţionali anticipau că Timoşenko va juca această carte a fraudei, mai ales după ce premierul nu făcuse nici o declaraţie după scrutinul de duminică şi îşi anulase două conferinţe de presă. Blocul Iulia Timoşenko va contesta rezultatele validate la câteva centre de votare şi va cere renumărarea voturilor, potrivit unui oficial al formaţiunii parlamentare, citat de Interfax.

Şansele revizuirii rezultatelor întregului scrutin sunt însă considerate minime, mai ales după ce observatorii internaţionali au apreciat că alegerile au fost corecte. În acelaşi timp, resursele Iuliei Timoşenko de a organiza proteste de masă după modelul "Revoluţiei portocalii" sunt insuficiente, potrivit Rador.

În aceste condiţii, Viktor Ianukovici şi Partidul Regiunilor au dreptul deja la negocierea reformatării majorităţii parlamentare, care să asigure stabilitatea noii puteri şi să voteze demisia guvernului şi a Iuliei Timoşenko. Partidul Regiunilor exclude orice alianţă cu blocul Iuliei Timoşenko, a doua putere în parlament, deşi politica a demonstrat că orice este posibil.

O dovadă în plus - noul aliat al lui Ianukovici se prefigurează a fi blocul "Ucraina Noastră", susţinător al fostului său rival din 2004, Viktor Iuşcenko. O altă iniţiativă a viitorului preşedinte ar fi, potrivit Kommersant, crearea unui consorţiu care să reunească gigantul rus Gazprom, compania ucraineană Naftogaz şi mai multe firme europene în vederea gestionării reţelei de gazoducte a Ucrainei.

×
Subiecte în articol: externe