x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul cererilor de azil depuse în Canada de la începutul anului, în creştere faţă de 2018

Numărul cererilor de azil depuse în Canada de la începutul anului, în creştere faţă de 2018

17 Sep 2019   •   21:10
Numărul cererilor de azil depuse în Canada de la începutul anului, în creştere faţă de 2018

Numărul total al cererilor de azil în Canada, depuse de la începutul anului, l-a depăşit deja pe cel din aceeaşi perioadă din 2018, a anunţat, marţi, Agenţia federală de statistică canadiană, citată de „Petra”.

De la începutul anului până la jumătatea lunii septembrie, autorităţile canadiene au primit 39.705 noi cereri de azil, cu 5.000 mai multe decât în perioada similară a anului 2018.

În acelaşi timp, în luna august, s-a înregistrat o uşoară scădere a numărului persoanelor interceptate la frontiera dintre SUA şi Canada, care doreau să treacă graniţa ilegal şi să solicite ulterior azil. Astfel, în august, 1.762 de persoane au fost oprite de poliţia de frontieră canadiană, faţă de 1.874 în luna iulie.

În august 2017 s-au înregistrat 8.800 solicitări de azil primite de guvernul canadian, când numeroşi migranţi, în special haitieni, au trecut frontiera canadiano-americană pentru a cere azil.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: canada