Autorităţile filipineze au acuzat de trafic de persoane o americancă prinsă pe aeroportul din Manila în timp ce încerca să scoată ilegal din ţară un băieţel de numai o săptămână, ascuns într-un bagaj, relatează vineri dpa.
Biroul Naţional de Investigaţii (NBI) a declarat joi că femeia, Jennifer Erin Talbot, din statul american Ohio, a fost acuzată de asemenea de abuz împotriva unui copil şi de răpire.
Talbot, 43 de ani, a ascuns bebeluşul într-o geantă în timp ce încerca să se îmbarce într-un avion, la data de 4 septembrie, pe aeroportul din Manila. Ea a fost prinsă chiar înainte de a se urca în avionul spre Statele Unite.
"Femeia a fost acuzată de trafic de persoane", a declarat purtătoarea de cuvânt a NBI, Auralyn Pascual.
Părinţii băieţelului vor fi şi ei acuzaţi de trafic de persoane, a mai spus Pascual.
Potrivit oficialului filipinez, mama băieţelului a fost de acord ca femeia să adopte copilul după ce s-au întâlnit online. Ea a călătorit în oraşul Davao, sudul Filipinelor, pe 21 august, unde s-a întâlnit cu femeia, alături de care a rămas până a născut, nouă zile mai târziu.
Manuel Dimaano, şeful Diviziei de Investigaţii a NBI de pe aeroportul internaţional Manila, a declarat că Talbot a prezentat o scrisoare din partea mamei copilului, însă aceasta nu era semnată.