x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O grădină zoologică din SUA a început vaccinarea animalelor anti-COVID

O grădină zoologică din SUA a început vaccinarea animalelor anti-COVID

04 Iul 2021   •   19:30
O grădină zoologică din SUA a început vaccinarea animalelor anti-COVID

O grădină zoologică din San Francisco îşi vaccinează felinele mari, urşii şi dihorii împotriva coronavirusului ca parte a unui efort naţional de protejare a speciilor de animale, folosind un vaccin experimental.

Alex Herman, vicepreşedintele serviciilor veterinare de la grădina zoologică din san Francisco, a declarat că niciunul dintre animale nu a contractat virusul, dar vor să fie prevăzători.

Tigrii, urşii negri şi grizzly, leii montani şi dihorii au fost primii care au primit prima dintre cele două doze. Urmează primatele şi porcii.

„Suntem fericiţi şi uşuraţi că putem să ne protejăm mai bine animalele cu acest vaccin”, a declarat Herman prin intermediul unui comunicat de presă.

Maimuţele şi felinele sunt cele mai sensibile în faţa coronavirusului. Au fost cazuri confirmate printre gorile, tigrii şi lei la grădinile zoologice de pe mapamond, relatează Global News.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gradina zoologica covid