Politia spaniola a anuntat arestarea a 11 persoane banuite ca obligau femei din Romania sa se prostitueze sau sa se marite cu cetateni din afara UE, pentru ca acestia din urma sa obtina cetatenie.
Potrivit comunicatului politiei, este vorba de doua grupari care operau in Valencia si alte orase din sudul Spaniei, precum si in Germania si Portugalia.
Una dintre grupari obliga femei din Romania, emigrate in Spania, sa se casatoreasca cu cetateni din afara UE, in special din Nigerie, pentru ca acestia sa obtina cetatenie europeana.
Cealalta grupare atragea femei din Romania, cu promisiunea oferirii unor slujbe. La sosirea in Spania, insa, acestora li se confisca pasaportul, urmand sa fie restituit odata ce romancele ar fi platit o anumita suma de bani.
Pentru a face rost de banii respectivi, romancele erau fortate sa se prostitueze.