x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O mamă din Mexic care a băgat în pușcărie membrii grupării care i-au ucis fiica, a fost împușcată

O mamă din Mexic care a băgat în pușcărie membrii grupării care i-au ucis fiica, a fost împușcată

12 Mai 2017   •   17:25
O mamă din Mexic care a băgat în pușcărie membrii grupării care i-au ucis fiica, a fost împușcată

Miriam Rodríguez Martínez, o femei de afaceri, a fost împușcată în orașul San Fernando, statul Tamaulipas, Mexic.

Martinez a reușit că investigheze răpirea și uciderea fiicei sale, victimă a Zeta, un cartel local al drogurilor.

Innformațiile pe care femeia a reușit să le strângă a permis polițiștilor să-i prindă pe membrii grupării și să-i bage în pușcărie.

În luna martie a.c., unul dintre condamnați a reușit să evadeze din pușcărie iar femeia a început să primească mesaje cu amenințări.
Martinez a fost ucisă în ziua de 10 mai, ziua mamei în Mexic.

Femeia a cerut protecție la poliție însă cererile ei au fost ignorațe.

Procurorul Irving Barrios a declarat într-o conferință de presă a declatat că polițiștii patrulau de trei ori pe zi în preajma locuinței femeii însă familia acesteia dezminte acest fapt.

Miriam a fondat un grup local format fin familiile victimelor violențelor după ce fiica ei a fost răpită în anul 2012,

Femeia a reușit să găsească trupul fiicei sale într-un mormânt clandestin și să-i trimită pe ucigași în pușcărie.

Martinez a zădărnicit și tentativa de răpire a soțului său tot de către Zetas, după ce a pornit în urmărirea acestora timp în care a anunțat armata care atunci a reușit să-i aresteze pe membrii grupării.

×