x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă anchetă în România?

O nouă anchetă în România?

de Anca Aldea    |    24 Mar 2010   •   00:00



Eurodeputaţii din mai multe grupuri politice şi Amnesty International au cerut, miercuri, Uniunii Europene să ancheteze noile acuzaţii ale ONU privind colaborarea unor state europene, inclusiv România, în programul închisorilor secrete ale CIA, informează Agenţia France Presse, citată de Mediafax. Potrivit presei, un raport ONU publicat în februarie menţiona complicitatea "pasivă şi activă" a mai multor ţări europene în programul închisorilor secrete. Sunt luate în colimator Germania, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, România şi Marea Britanie. Sarah Ludford (Marea Britanie), eurodeputat al grupului liberal, socialista Ana Gomes (Portugalia), ecologistul Raul Romeva (Spania) şi spaniolul Willy Meyer (extrema stângă) susţin că, până în prezent, "guvernele au cooperat prea puţin pentru căutarea celor responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului comise în cadrul luptei împotriva terorismului" a Statelor Unite. Într-un comunicat semnat de aceşti eurodeputaţi se arată că statele europene trebuie "să demareze din nou anchete complete, imparţiale şi eficiente cu privire la acuzaţiile de complicitate" şi găzduire "a unor centre de detenţie secrete pe teritoriul lor şi să promită să cerceteze penal autorii acestor abuzuri". Cei patru intenţionează să-i adune la o masă a dezbaterilor pe reprezentanţii statelor-membre ale Uniunii Europene pentru a discuta despre necesitatea ca UE să acţioneze în comun în astfel de cazuri.

×
Subiecte în articol: externe