x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă TRAGEDIE în Bangladesh: 8 oameni au murit într-un incendiu la o fabrică de textile

O nouă TRAGEDIE în Bangladesh: 8 oameni au murit într-un incendiu la o fabrică de textile

09 Mai 2013   •   08:45
O nouă TRAGEDIE în Bangladesh: 8 oameni au murit într-un incendiu la o fabrică de textile

Cel puţin opt persoane au murit în incendiul unei fabrici de textile în capitala Bangladeshului, Dhaka, după două săptămâni de la prăbuşirea unui imobil în care se aflau ateliere de confecţii textile, un accident soldat cu peste 900 de morţi, a anunţat poliţia, potrivit Times of Oman.

Incendiul, care a izbucnit într-o fabrică de confecţii pentru pulovere, a fost controlat de către pompieri la ora ora locală 2.00 (miercuri, 23.00,ora României). "Şapte persoane au murit asfixiate", a precizat Khalilur Rahman, şeful poliţiei locale.

Bangladeshul a anunţat miercuri închiderea a 18 întreprinderi în domeniul textil, la Dhaka şi Chittagong, al doila cel mai important oraş din ţară, după ce s-a angajat la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) să adopte măsuri imediate pentru consolidarea securităţii în ateliere.

Acestea sunt primele măsuri luate de autorităţi în urma dramei de la 24 prilie, cel mai sângeros accident din istoria industrială a ţării. Rana Plaza, un imobil de nouă etaje, s-a prăbuşit în apropiere de Dhaka, după ce munctorii au semnalat cu o zi înainte crăpături în imobil. Ultimul bilanţ al Poliţiei a depăşit 900 de morţi, după ce a descoperit din nou corpuri în ruinele unui imobil în care se aflau ateliere de confecţii ce s-a prăbuşit luna trecută, lângă Dhaka.

×