x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O persoană a fost arestată în cazul atacului asupra echipei de fotbal Borussia Dortmund

O persoană a fost arestată în cazul atacului asupra echipei de fotbal Borussia Dortmund

12 Apr 2017   •   15:56
O persoană a fost arestată în cazul atacului asupra echipei de fotbal Borussia Dortmund

O persoană a fost arestată în ancheta privind atacul comis marţi seară asupra autocarului echipei de fotbal Borussia Dortmund, a anunţat un purtător de cuvânt al Procuraturii federale germane, transmite agenţia DPA. El a confirmat că investigatorii consideră, conform datelor preliminare, că a fost vorba despre un atac terorist, dar motivaţia atacatorilor încă nu este clară. Acelaşi purtător de cuvânt a mai menţionat că dispozitivele explozive care au avariat autocarul conţineau fragmente metalice, iar în prezent autorităţile caută şi o a doua persoană bănuită de implicare în atac. 

La locul atacului au fost găsite trei scrisori identice prin care atentatul era revendicat de o grupare islamistă ce îşi motiva acţiunea cu participarea Germania la operaţiunile împotriva grupării Statul Islamic în Siria şi Irak. 

Autorităţile mai au însă în vedere şi o altă pistă după apariţia unui mesaj pe un portal anti-fascist în care se spune că atacul ar fi o răzbunare pentru ceea ce se consideră a fi reacţia slabă a clubului faţă de fanii neo-nazişti şi rasişti, explică Agerpres.

Marc Bartra, fundaşul spaniol al Borussiei, şi un poliţist pe motocicletă care mergea în faţa autocarului au fost răniţi în exploziile care s-au produs la scurt timp după ce echipa pornise spre meciul cu AS Monaco în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Meciul a fost reprogramat pentru miercuri seară

×