x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O puternică furtună de zăpadă a lovit nordul Japoniei

O puternică furtună de zăpadă a lovit nordul Japoniei

05 Feb 2019   •   12:06
O puternică furtună de zăpadă a lovit nordul Japoniei

O puternică furtună de zăpadă a lovit marţi insula Hokkaido din nordul Japoniei, au informat autorităţile avertizând cu privire la riscul de viscol, valuri înalte şi întreruperi ale traficului, relatează DPA. 

Compania Feroviară Hokkaido a decis deja să anuleze peste 100 de trenuri de pe insulă, la o zi după anularea a 102 trenuri. 

Mai multe accidente au avut loc luni, în contextul în care sistemul de joasă presiune a provocat căderi masive de zăpadă şi condiţii de viscol pe această insulă japoneză, potrivit cotidianul Hokkaido Shimbun. 

Stratul de zăpadă măsura luni la 35 de centimetri în oraşul Horokanai şi la 28 de centimetri la Bibai, a precizat aceeaşi publicaţie. 

Marţi, furtuna ar putea fi însoţită de rafale de până la 126 de kilometri pe oră şi de valuri de până la cinci metri în jurul insulei Hokaido şi în nord-estul Japoniei, a indicat Agenţia meteorologică niponă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: japonia furtuna de zapada