x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O româncă este "Europeanul anului 2010"

O româncă este "Europeanul anului 2010"

20 Ian 2010   •   00:00

O româncă a fost declarată de Reader's Digest "Europeanul anului 2010", pentru activitatea ei în recuperarea şi reabilitarea victimelor traficului de persoane.

Iana Matei (50 de ani) a declarat că a înfiinţat fundaţia Reaching Out, pe care o coordonează, "dintr-o furie faţă de infractori şi faţă de societatea care nu se implică pentru salvarea victimelor".

"Nu e curaj, e furie. Nu mi se pare corect să responsabilizăm victima, să suporte apelative şi acuzaţii din partea tuturor. Noi ne aşteptăm ca aceste fete să fie bătăioase, să înfrunte traficanţii. Nu e treaba lor să lupte singure cu infractorii, e treaba tuturor", a spus Iana Matei, citată de Mediafax.

În decurs de 11 ani, Iana Matei a ajutat 420 de tinere să se reintegreze în societate, după ce au fost recuperate de la traficanţi de persoane. Cea mai mare parte dintre acestea ţin legătura în mod constant cu organizaţia româncei.

"Nu e normal ca un traficant de persoane să fie condamnat la mai puţini ani de închisoare decât un traficant de droguri. Nu vreau pedepse de 20 de ani pentru un traficant de droguri şi de şapte sau 12 ani pentru un traficant de carne vie. Pentru cei din urmă vreau pedepse de 70, de 100 de ani. Dacă se măresc pedepsele, se vor gândi de două ori înainte să vândă oameni. (...) Vreau să-i închidem şi să aruncăm cheia", a mai spus Matei, care ţine legătura cu autorităţile din mai multe ţări, pentru a recupera şi reintegra în societate victimele.

O LUPTĂTOARE
Iana Matei s-a născut în 1959, la Orăştie. A urmat cursurile Insitutului de Pictură Bisericească şi a lucrat ca restaurator.
După 1990 a plecat din ţară şi s-a stabilit în Australia, unde, printre altele, a urmat şi cursurile unei facultăţi de psihologie.

S-a restabilit în România din 1999, impresionată de drama unor copii din Piteşti, victime ale traficanţilor de persoane.
În 2006 a primit distincţia "Eroul anului" din partea Departamentului de Stat al SUA.

În 2007 i-a fost decernat "Premiul pentru Abolirea Sclaviei" de către Camera Lorzilor, ca recunoaştere pentru lupta pe care o duce cu sclavia modernă.

×
Subiecte în articol: externe