O operaţiune de anvergură a unei unităţi de elită a poliţiei franceze pentru a aresta suspecţii atentatului contra săptămânalului Charlie Hebdo era în curs de desfăşurare miercuri noapte la Reims în nord-estul Franţei, a declarat pentru AFP un ofiţer.
Fie că suspecţii vor reuşi să fugă sau ar putea avea loc un schimb de focuri, a prezis acest ofiţer al unităţii de elită numite Raid, chemând jurnaliştii prezenţi la 'cea mai mare prudenţă'.
Cei trei autori ai atentatului comis miercuri la sediul revistei satirice Charlie Hebdo din Paris soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi au fost identificaţi, potrivit ziarului Le Monde, citând surse din cadrul poliţiei franceze. La rândul său, Le Point afirmă, în ediţia electronică, că doi dintre ei sunt franco-algerieni, de 32 şi respectiv 34 de ani, şi că ei s-au întors recent din Siria. Al treilea atacator, şoferul maşinii, are 18 ani şi ar fi un om al străzii.