x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe OIAC a vizitat un al doilea loc din Douma unde ar fi fost comis un atac chimic

OIAC a vizitat un al doilea loc din Douma unde ar fi fost comis un atac chimic

25 Apr 2018   •   19:49
OIAC a vizitat un al doilea loc din Douma unde ar fi fost comis un atac chimic

Experţi din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) s-au deplasat miercuri într-un al doilea loc din oraşul sirian Douma, în fosta enclavă controlată de rebeli din Gouta Orientală, ţinta unui presupus atac chimic la începutul lunii aprilie, a anunţat organizaţia, relatează AFP. 

'Astăzi, echipa misiunii OIAC a vizitat un al doilea loc la Douma şi a prelevat de asemenea probe', se arată într-un comunicat difuzat de organizaţie. 

Aceasta este a doua vizită a unei echipe a OIAC la Douma de când organizaţia a obţinut acces în oraş sâmbătă. Experţi ai organizaţiei au sosit la Damasc pe 14 aprilie, la o săptămână după presupusul atac chimic. 

Acest presupus atac cu gaze toxice, care a dus la uciderea a cel puţin 40 de persoane în oraşul sirian Douma, pe 7 aprilie, potrivit echipelor de salvare care au intervenit la faţa locului, se află în centrul unor tensiuni diplomatice între marile puteri, Statele Unite şi Rusia. 

Misiunea OIAC a sosit în Siria la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a determina dacă la Douma s-au folosit pe 7 aprilie arme chimice. Presupusul atac, pus pe seama forţelor guvernamentale siriene, s-a soldat cu zeci de morţi şi a determinat o ripostă prin lovituri aeriene ale Statelor Unite, Franţei şi Regatului Unit asupra unor obiective legate de armele chimice ale Siriei.

AGERPRES

×