Vizita de stat a preşedintelui sirian Bashar al-Assad la Bucureşti a prilejuit parafarea mai multor acorduri bilaterale pe justiţie şi afaceri interne, pachet ce include şi un tratat privind transferul de persoane condamnate la închisoare. Documentele au fost semnate ieri de ministrul român de Justiţie, Cătălin Predoiu, şi ministrul sirian de Externe, Walid al-Moallem, în cadrul unei festivităţi organizate la Palatul Cotroceni. Documentele vor permite extrădarea omului de afaceri Omar Hayssam condamnat pentru implicare în răpirea celor trei jurnalişti români la Bagdad, fugit din ţară din vara anului 2006.
Negocierile pentru documentele semnate ieri la Bucureşti au avut loc în decursul ultimilor doi ani atât la Bucureşti, cât şi la Damasc, după cum a precizat luna trecută ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, atunci când anunţa vizita de stat a preşedintelui sirian. "Cu ocazia vizitei preşedintelui vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale pe justiţie şi afaceri interne", a spus atunci ministrul Baconschi, care, întrebat despre acordul de extrădare, a adăugat că acesta "intră la pachet".
Reamintim că în octombrie 2008 preşedintele Traian Băsescu a efectuat o vizită de stat în Siria, prilej cu care oficialul român a discutat cu omologul său sirian, la finalul întâlnirii de la Damasc, despre situaţia omului de afaceri sirian Omar Hayssam. Ulterior, aşa după cum informa Ministerul Afacerilor Externe (MAE) încă de la începutul acestui an, MAE a transmis autorităţilor siriene un proiect de tratat privind extrădarea, elaborat de Ministerul Justiţiei. Potrivit MAE, proiectul de tratat se află în prezent în analiza părţii siriene. Tot în ianuarie 2010, Ministerul Justiţiei a confirmat că a înaintat pe canale diplomatice un proiect de tratat privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, precizând însă că nu a fost sesizat de partea siriană "cu poziţii legate de acest proiect". Dacă documentele s-au semnat ieri la Bucureşti este clar că în urma negocierilor s-au declarat mulţumite atât autorităţile române, cât şi cele siriene. Solicitat să facă publice amănunte despre documentele semnate ieri la Bucureşti, Ministerul Justiţiei a fost de-a dreptul opac. "Dacă vom avea ceva de spus şi când anume vom spune ceva despre acest subiect nu pot să vă spun. Acum ministrul este în şedinţă de guvern", ne-a comunicat un reprezentant al Biroului de presă. Se pare că Omar Hayssam continuă să fie un subiect fierbinte, evitat de anumiţi politicieni ori de tehnocraţi, precum ministrul Predoiu.
Personajul cel mai direct în privinţa aducerii în România a fugarului Omar Hayssam a fost directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior. Acesta s-a declarat sâmbătă la TVR 1 "convins" de faptul că Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa pe teritoriul României şi, răspunzând unei întrebări, a spus că ştie care este în prezent statutul acestuia în Siria, dar nu a făcut alte precizări. "Sunt convins că Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa pe teritoriul României", a subliniat directorul SRI. Când anume? Nu contează, într-un "orizont de timp".
ACORDURI PE TRANSPORT ŞI MEDIU
Relaţiile economice dintre România şi Siria au fost un punct foarte important pe agenda vizitei preşedintelui al-Assad. "La nivel economic este încă o problemă. Nivelul relaţiilor comerciale este încă slab şi am dori ca, prin această vizită, să dăm un nou impuls cooperării noastre în acest domeniu", a spus liderul de la Damasc. A fost semnat un acord în domeniul transporturilor şi între ministerele de mediu din cele două ţări, Siria manifestându-şi interesul pentru construirea unei infrastructuri de transport ce i-ar asigura legătura cu Libanul, Irakul şi Turcia. Al-Assad a arătat că, în prezent, Siria îşi îndreaptă atenţia către regiunea Mării Negre şi a spus că încearcă să găsească modalităţi de conectare economică a regiunilor Mării Negre şi Mării Mediterane, în principal în domeniul transportului de hidrocarburi. (I.C.)
Citește pe Antena3.ro