Una dintre cele mai mari expoziţii de mumii din lume, care îl include şi pe celebrul Otzi, o mumie veche de 5.300 de ani, a fost inaugurată în oraşul Bolzano, din nordul Italiei.
Bbc.co.uk a informat că expoziţia "Dream of Eternal Life" (Visul vieţii veşnice), deschisă la Muzeul de Arheologie din Tirolul de Sud, prezintă peste 60 de mumii animale, mumii umane, precum şi artefacte din Egipt, Asia, Europa, America de Sud, provenind din 27 de muzee. Printre mumiile expuse se află celebrul "Om al gheţurilor", vechi de 5.300 de ani, cunoscut sub numele de Otzi, un vânător preistoric care a fost descoperit conservat în gheaţă. Descoperirea a fost făcută de nişte turişti germani în 1991, în Munţii Alpi, la graniţa dintre Italia şi Austria. Otzi era îmbrăcat cu haine din blană, avea sandale din piele şi purta un arc, săgeţi, un topor din cupru. Cercetătorii cred că vânătorul avea în jur de 45 de ani, era înalt de 1,66 metri şi cântărea aproximativ 50 de kilograme. Se pare că vânătorul murise din cauza epuizării fizice şi a unei răni vechi nevindecate. Otzi este păstrat într-o cameră frigorifică, într-un muzeu special amenajat la Bolzano.
Citește pe Antena3.ro