Insurgenţi proruşi din estul Ucrainei comit acte de tortură, crime, sechestrări de persoane şi detenţii arbitrare, astfel de încălcări grave ale drepturilor omului fiind îndreptate împotriva întregii populaţii, nu doar împotriva activiştilor, politicienilor şi ziariştilor neagreaţi de separatişti, se atrage atenţia într-un raport prezentat azi de ONU şi preluat de agenţia EFE.
Acesta este al treilea raport întocmit de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), care a desfăşurat în estul Ucrainei o misiune compusă din 34 de observatori. Ei au constatat că 'în această regiune domneşte o atmosferă constantă de intimidare şi teamă' ce a obligat 20.000 de localnici să-şi abandoneze căminele, conform ultimelor date ale ONU, alte estimări vorbind despre 30.000.
'Multe persoane refugiate denunţă atacuri şi acte de intimidare comise tot mai frecvent de activişti împotriva celor cunoscuţi pentru poziţiile lor pro-ucrainene', se subliniază în textul ce face referire la perioada 7 mai - 7 iunie, când s-a înregistrat o degradare continuă a situaţiei.
În plus, pe lângă cei care şi-au părăsit deja locuinţele mai există şi mulţi alţii care doresc să o facă, dar nu pot pentru că grupurile arme nu le permit ori se tem de atacurile acestora. Potrivit lui Gianni Magazzeni, reprezentantul OHCHR care a prezentat raportul, au fost cazuri de persoane asasinate cu sânge rece la punctele de control pentru simplul motiv că au încercat să părăsească zone unde se desfăşurau lupte.
'Prezenţa indivizilor înarmaţi şi a armamentului au sporit' în regiunile Doneţk şi Lugansk, au mai remarcat observatorii ONU, în raport menţionându-se că reprezentanţii (aşa-numitei) Republici Populare Doneţk au recunoscut că în grupările lor armate se regăsesc şi combatanţi sosiţi din Rusia. Printre aceştia din urmă se numără ruşi proveniţi din Cecenia sau din alte părţi ale Caucazului de Nord.
În raport se mai precizează că luptele din estul Ucrainei s-au soldat până în prezent cu moartea a cel puţin 356 de persoane, dintre care 14 sunt copii, cifră ce include bilanţul de 257 de morţi difuzat de Ministerul ucrainean al Sănătăţii. Nu se ştie exact câţi sunt militari şi câţi sunt civili. Au fost contabilizate de asemenea 222 de răpiri, 4 dintre cei sechestraţi pierzându-şi viaţa, iar în prezent se mai află în captivitate 81 de persoane. Mulţi dintre cei sechestraţi şi eliberaţi ulterior au declarat că au fost supuşi unor tratamente degradante, torturilor, au ajuns la muncă forţată, existând şi cazuri de execuţii sumare, a subliniat Gianni Magazzeni. (Agerpres)