x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU nu mai are bani!

ONU nu mai are bani!

26 Iul 2018   •   21:42
ONU nu mai are bani!

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi că organizaţia sa suferă de lipsă de fonduri, cerând într-un mesaj adresat funcţionarilor din subordine să pregătească măsuri de economisire a costurilor. 

 

Această lipsă este provocată în special de faptul că unele state membre nu achită la timp sumele datorate, potrivit secretarul general al ONU, care le-a cerut acestor ţări să grăbească plata contribuţiei lor la bugetul Naţiunilor Unite. 

"Problemele noastre de trezorerie nu au apărut niciodată atât de devreme, iar tendinţa este îngrijorătoare. Nu avem bani şi vom rămâne pe roşu multă vreme", a scris Antonio Guterres în mesajul său difuzat pe site-ul ONU. 

Naţiunile Unite au două bugete: unul de funcţionare, adoptat în decembrie, cu o valoare totală de 5,4 miliarde de dolari pentru doi ani şi celălalt, pentru operaţiunile de pace, adoptat în iunie, de 6,7 miliarde de dolari pentru 12 luni. 

Potrivit ONU, practica de a plăti cu întârziere obligaţiile financiare, definite prin cote de repartizare între cele 193 de ţări membre ale Naţiunilor Unite, este curentă. În acest an însă, dificultăţile financiare au intervenit mai devreme decât în anii precedenţi, a precizat sursa, fără să identifice originea exactă a problemei. 

Potrivit site-ului ONU, 122 de ţări sunt la zi cu plata contribuţiilor lor în iulie. Pe listă nu se află Statele Unite, principalul finanţator (22%) al bugetului de funcţionare a Naţiunilor Unite, înaintea Japoniei, Chinei, Germaniei şi Franţei. 

"Vom fi nevoiţi să luări măsuri de reducere a costurilor, ţintind mai întâi pe cele care nu sunt legate de plata salariilor", a precizat Antonio Guterres. AGERPRES

×