Guvernul sirian şi opoziţia armată se acuză reciproc că au utilizat armament chimic în războiul civil care devastează ţara începând din martie 2011. Damascul a depus, pe 20 martie, o solicitare oficială în vederea efectuării unei anchete, care a fost anunţată de către secretarul general Ban Ki-moon încă din ziua următoare.
Însă autorităţile siriene au refuzat, săptămâna aceasta, accesul pe teritoriul sirian a membrilor unei misiuni ONU, după ce Ban Ki-moon a subliniat că "toate acuzaţiile" vor face obiectul unor anchete "Avem probe solide" ale utilizării de arme chimice, a declarat joi, pentru jurnalişti, un diplomat occidental. "Există mai multe exemple în care suntem complet siguri că obuze chimice au fost utilizate în mod sporadic", a adăugat acest oficial, sub protecţia anonimatului.
Citeste articolul complet, aici.