x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opt state din America sunt în stare de urgenţă

Opt state din America sunt în stare de urgenţă

14 Mar 2017   •   10:42
Opt state din America sunt în stare de urgenţă

Zăpada a început să se aştearnă în nord-estul Statelor Unite, marţi, în timp ce autorităţile au declarat stare de urgenţă din cauza furtunii de zăpadă "Stella" prognozată a fi cea mai puternică din acest sezon. Numeroase zboruri au fost anulate, şcolile din mai multe regiuni au fost închise, iar autorităţile au îndemnat populaţia să stea în case, informează Reuters. 

Serviciul Naţional de Meteorologie a emis avertismente de furtună pentru zone din opt state printre care se numără New York, Pennsylvania, New Jersey şi Connecticut, fiind prognozate o acumulare de 60 cm de zăpadă până miercuri dimineaţă şi temperaturi cu 15-30 de grade sub cele normale pentru această perioadă a anului. 

Circa 50 de milioane de persoane aflate de-a lungul coastei de est au fost sfătuite să nu iasă din case. "Dacă trebuie să ieşiţi, faceţi acest lucru pentru cât mai puţin timp posibil... dar cel mai bine e să staţi înăuntru", a spus luni primarul oraşului New York, Bill de Blasio. Guvernatorul oraşului New York, Andrew Cuomo, a deckarat la CBS Radio, că "va fi o situaţie foarte, foarte periculoasă" şi a sfătuit la rândul său populaţia să nu iasă din locuinţe. Autorităţile din New York şi New Jersey au pregătit sute de utilaje de deszăpezire, iar mii de tone de sare şi nisip au fost mobilizate pentru piste, parcări, poduri şi tunele, adaugă Agerpres.

Companiile aeriene au anulat peste 4.000 de zboruri, conform FlightAware.com, majoritatea pe aeroporturile Newark International Airport din New Jersey şi Boston Logan International Airport. American Airlines a anulat toate zborurile de pe trei aeroporturi din New York, Newark, LaGuardia Airport şi John F. Kennedy International Airport. JetBlue Airways a raportat de asemenea anulări masive de zboruri, mai arată sursa citată, iar Delta Air Lines a anulat marţi 800 de zboruri pentru New York, Boston şi alte aeroporturi din nord-estul ţării. 


Guvernatorii din New York, New Jersey, Pennsylvania şi Virginia au declarat stare de urgenţă, iar şcolile din New York au fost închise marţi, aceeaşi măsură fiind luată şi în Boston, Fairfax County, Virginia şi Philadelphia. 

"Stella" vine după o iarnă relativ blândă şi se preconizează că va fi cea mai mare furtună de zăpadă a sezonului care va afecta coasta de est. 

Cancelarul german Angela Merkel, care avea programată marţi la Washington o întâlnire cu preşedintele SUA, Donald Trump, a fost nevoită să amâne întrevederea pentru ziua de vineri, 17 martie, din cauza furtunii de zăpadă anunţată pentru nord-estul Statelor Unite, a anunţat luni Casa Albă.

×