x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Orban face din nou jocul Moscovei: UE nu trebuie să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina!

Orban face din nou jocul Moscovei: UE nu trebuie să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina!

de Redacția Jurnalul    |    10 Noi 2023   •   13:00
Orban face din nou jocul Moscovei: UE nu trebuie să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina!

UE nu trebuie să înceapă discuțiile de aderare cu Ucraina, a declarat, vineri, premierul Viktor Orban la postul public de radio, subliniind că aceasta este „poziția clară” a Ungariei în această chestiune.

Liderii țărilor UE urmează să decidă la jumătatea lunii decembrie dacă acceptă recomandarea Comisiei de a invita Kievul să înceapă negocierile de aderare imediat ce îndeplinește condițiile finale, potrivit Reuters.

O astfel de decizie necesită unanimitatea celor 27 de membri ai Uniunii Europene, Ungaria fiind considerată principalul obstacol potențial.

Viktor Orban declară că opoziția față de negocierile Ucrainei de aderare la UE nu are legătură cu disputa pe care Budapesta o are cu Bruxelles, în care Ungaria susține că „îi datorează bani”.

„Negocierile de aderare nu trebuie începute, aceasta este poziția clară a Ungariei”, a declarat Orban, adăugând că Bruxelles-ul „datorează bani Ungariei”.

„Aș dori să precizez foarte clar că respingerea de către Ungaria a începerii discuțiilor cu Ucraina cu privire la aderarea la UE nu face obiectul unei înțelegeri comerciale... Nu poate fi legată de problema fondurilor pe care Ungaria este îndreptățită să le primească”, încheie Orban.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Viktor Orban ucraina ue