x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord deţine tehnologia reintrării controlate a rachetelor în atmosferă

Coreea de Nord deţine tehnologia reintrării controlate a rachetelor în atmosferă

20 Mai 2017   •   11:45
Coreea de Nord deţine tehnologia reintrării controlate a rachetelor în atmosferă

Racheta lansată duminica trecută din Coreea de Nord a reintrat în atmosferă conform planului, au declarat doi oficiali americani din domeniul apărării, potrivit televiziunii NBC, preluate de Kyodo. 

Testul rachetei nord-coreene a fost un succes şi reprezintă un progres în programul de dezvoltare a rachetelor: reintrarea în atmosferă a fost controlată, iar vehiculul rachetei nu a ars, a arătat NBC vineri. 

Coreea de Nord a anunţat luni că a testat cu succes un nou tip de rachetă sol-sol cu rază lungă de acţiune, care poate transporta o armă nucleară de dimensiuni mari. Racheta a căzut în Marea Japoniei, în apropierea coastelor Rusiei. 

Tehnologia de reintrare în atmosferă este vitală pentru rachetele cu încărcătură nucleară, ale căror focoase trebuie protejate de temperaturile extrem de înalte şi de vibraţii. Regimul de la Phenian, condus de Kim Jong Un, intenţionează să dezvolte rachete nucleare care să poată lovi teritoriul continental al Statelor Unite. AGERPRES

×