x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc numește noi cardinali

Papa Francisc numește noi cardinali

de Redacția Jurnalul    |    09 Iul 2023   •   23:30
Papa Francisc numește noi cardinali
Sursa foto: Hepta

Papa Francisc a anunțat că va ridica 21 de persoane la înaltul rang de cardinal. Din acest grup va fi ales viitorul Papă, după moarte sau demisia lui Francisc.

Ceremonia de instalare a cardinalilor, cunoscută sub numele de consistoriu, va avea loc pe 30 septembrie, a anunțat Papa Francisc, în timpul rugăciunii sale de la prânz adresată pelerinilor și turiștilor în Piața Sfântul Petru. Va fi cel de-al nouălea consistoriu convocat de papă de la alegerea sa, în urmă cu 10 ani.

Noii cardinali provin din SUA, Italia, Argentina, Elveția, Africa de Sud, Spania, Columbia, Sudanul de Sud, Hong Kong, Polonia, Malaezia, Tanzania și Portugalia, potrivit Reuters.

18 dintre cei 21 au sub 80 de ani și vor putea intra într-un eventual conclav secret pentru a-l alege pe următorul papă. Aceștia sunt cunoscuți sub numele de cardinali electori.

După conclavul din septembrie vor fi 137 de cardinali electori, aproximativ 73% dintre ei fiind aleși de Francisc. Acest lucru crește posibilitatea ca următorul papă să împărtășească viziunea lui Francisc asupra bisericii.

De asemenea, Francisc a crescut posibilitatea ca următorul papă să provină din Asia sau Africa, după ce a numit în mod constant cardinali electori de pe aceste continente și a acordat mai puțină importanță țărilor din Europa.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: papa cardinali