x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc doreşte crearea unei noi arhitecturi financiare internaţionale

Papa Francisc doreşte crearea unei noi arhitecturi financiare internaţionale

05 Iun 2024   •   19:45
Papa Francisc doreşte crearea unei noi arhitecturi financiare internaţionale
Sursa foto: Hepta

Papa Francisc a cerut miercuri crearea "unei noi arhitecturi financiare internaţionale" care să încerce să rupă cercul vicios finanţare-datorie şi să fie astfel ajutate ţările mai puţin dezvoltate, a căror populaţie se confruntă cu "privaţiuni incompatibile cu demnitatea umană", relatează agenţiile AFP şi EFE.

"După o globalizare prost gestionată, după pandemie şi războaie, ne aflăm în faţa unei crize a datoriilor care afectează în principal ţările din sudul planetei, generând sărăcie şi nesiguranţă, şi privând milioane de oameni de un viitor demn", a deplâns suveranul pontif în timpul unei audienţe la Vatican cu participanţii la o conferinţă intitulată "Criza datoriei în Sudul global".

"Prin urmare, niciun guvern nu poate cere, din punct de vedere moral, propriului popor să sufere privaţiuni incompatibile cu demnitatea umană", a adăugat Papa Francisc, fără a preciza vreo ţară anume.

Îndemnând la o "responsabilitate comună" între cel care oferă finanţare şi cel care o primeşte, suveranul pontif a pledat pentru "un mecanism multinaţional, bazat pe solidaritate" şi care să poată lua în calcul "implicaţiile economice, financiare şi sociale" ale problemei datoriilor externe, el cerând în esenţă "o nouă arhitectură financiară internaţională", care să fie "îndrăzneaţă şi creativă" pentru "a încerca să rupă cercul vicios finanţare-datorie".

"Lipsa acestui mecanism favorizează o situaţie de "scapă cine poate", în care cei mai slabi sunt mereu cei care pierd", într-un context în care "datoria ecologică şi datoria externă sunt două faţete ale aceleiaşi monede", a remarcat suveranul pontif.

El cere cu regularitate anularea datoriilor externe ale ţărilor cele mai sărace, în linia doctrinei sociale a Bisericii Catolice.

Ţara sa natală, Argentina, este supusă unei politici de austeritate severe de către guvernul ultra-liberal al noului preşedinte Javier Milei. Acesta din urmă s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican în februarie, în spiritul unei împăcări după ce în lunile anterioare îl insultase copios pe suveranul pontif. Reducerea drastică a cheltuielilor bugetare aplicată de noul guvern argentinian a diminuat puterea de cumpărare, cu efecte asupra consumului, producţiei şi ocupării forţei de muncă, în timp ce ţara a intrat într-o recesiune profundă şi climatul social este exploziv.

×