x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc, discurs istoric în Congresul american

Papa Francisc, discurs istoric în Congresul american

24 Sep 2015   •   17:31
Papa Francisc, discurs istoric în Congresul american

Papa Francisc a declarat în timpul discursului istoric din Congresul american că "Lumea este un loc în care sunt tot mai multe violenţe şi atrocităţi."

Papa a abordat şi problema imigranţilor spunând că: "Noi, oamenii de pe acest continent, nu ne temem de străini pentru că cei mai mulţi dintre noi am fost, odată, străini."

O altă temă despre care suveranul pontif a vorbit a fost acela al combaterii sărăciei şi protecţia mediului, teme de altfel anunţate, "este momentul acţiunilor curajoase", a spus Papa.

Papa Francisc abordat miercuri - înaintea unui discurs din Congresul american - subiectul sensibil al scandalurilor de pedofilie care au zguduit biserica catolică americană, relatează AFP.

Papa şi-a început vizita la Washington cu o recepţie oferită de preşedintele Barack Obama în grădinile de la Casa Albă, la care au participat 11.000 de persoane."Ca fiu al unei familii de imigranţi, mă bucur să fiu oaspete în această ţară, care a fost construită în mare măsură de familii similare", a declarat papa în limba engleză, făcând aluzie la controversele politice în privinţa imigraţiei hispanice din Statele Unite, dar şi la refugiaţii care părăsesc Orientul Mijlociu devastat de conflicte.

×
Subiecte în articol: papa francisc