Papa a făcut acest anunţ surpriză într-o scurtă completare, spontană, în cadrul unui discurs susţinut în faţa unui grup de avocaţi din ţări membre ale Consiliului Europei.
În 2015, papa Francisc a scris "Laudato Si", un document important despre nevoia de a proteja mediul înconjurător, de a combate pericolele şi provocările schimbărilor climatice şi de a reduce consumul de combustibili fosili. O enciclică reprezintă unul dintre cele mai importante documente papale.
"Scriu o a doua parte a 'Laudato Si' pentru a o aduce la zi cu probleme curente", a declarat papa Francisc grupului, fără a oferi detalii.
Enciclica din 2015, care a făcut din papa Francisc un erou pentru mulţi activişti climatici, a influenţat deciziile luate ulterior în acel an la conferinţa ONU de la Paris privind schimbările climatice care a stabilit obiective pentru limitarea încălzirii globale, notează Reuters.
La momentul emiterii documentului unii catolici conservatori l-au criticat intens pe papă pentru că a susţinut opinia potrivit căreia încălzirea globală este, cel puţin parţial, cauzată de activitatea umană.
Emisarul SUA pentru climă şi fostul secretar de stat John Kerry a declarat pentru Reuters într-un interviu în luna iunie, după o întrevedere cu papa, că enciclica a avut un "impact profund" asupra conferinţei de la Paris.
În comentariile sale de luni, papa Francisc nu a precizat ce formă va avea a doua parte a "Laudato Si", când va fi făcută publică şi ce va aduce nou documentului iniţial.
În cei opt ani scurşi de la publicarea documentului, lumea a cunoscut o creştere a evenimentelor meteorologice extreme, cum ar fi valuri de căldură mai intense şi mai lungi, incendii de vegetaţie mai frecvente şi uragane mai severe.
Anul trecut, un înalt oficial de la Vatican însărcinat, printre altele, cu probleme legate de mediu, a declarat că astfel de evenimente au devenit "noua normalitate" şi că demonstrează că a trecut vremea negării şi a scepticismului cu privire la schimbările climatice.