x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Papa Francisc face apel la reconcilierea columbienilor

Papa Francisc face apel la reconcilierea columbienilor

Publicat la 04 Sep 2017 21:15 Modificat la 04 Sep 2017 21:15
Papa Francisc face apel la reconcilierea columbienilor

Papa Francisc a lansat un apel columbienilor să se înţeleagă ca fraţii şi să se reconcilieze cu mediul înconjurător, relatează luni EFE.

Cu două zile înainte de vizita sa în Columbia, papa Francisc a atras atenţia faţă de exploatarea "cu sălbăticie" a mediului.

"Mă simt onorat să vizitez acest pământ bogat în istorie, cultură şi credinţă", a spus papa Francisc într-un mesaj postat pe Twitter.

"O ţară de bărbaţi şi femei care muncesc cu dârzenie pentru a face ca în aceste locuri să domnească armonia şi fraternitatea", a continuat Suveranul Pontif.

Sfântul Părinte este aşteptat miercuri, 6 septembrie, la Bogota devenind astfel al treilea papă care vizitează Columbia după Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea.AGERPRES

×