x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc îndeamnă Biserica să se schimbe în contextul unei societăţi occidentale care se descreştinează

Papa Francisc îndeamnă Biserica să se schimbe în contextul unei societăţi occidentale care se descreştinează

21 Dec 2019   •   16:00
Papa Francisc îndeamnă Biserica să se schimbe în contextul unei societăţi occidentale care se descreştinează

Papa Francisc a făcut sâmbătă un apel la membrii Curiei Romane (aparatul administrativ al Bisericii) pentru a face o'' schimbare de mentalitate'' profundă în contextul unui Occident care se descreştinează, în special în Europa, informează AFP.

"Nu ne mai aflăm în creştinătate, nu ne mai aflăm! Nu mai suntem primii în ziua de astăzi care producem cultură, nici primii, nici cei mai ascultaţi", a spus papa cu ocazia discursului tradiţional adresat Curiei.

"Nu ne mai aflăm într-un regim de creştinătate întrucât credinţa - în special în Europa, dar şi într-o mare parte din Occident - nu mai constituie o premisă evidentă a vieţii în comunitate; mai rău chiar, este deseori negată, hulită, marginalizată şi ridiculizată", a comentat suveranul pontif în faţa principalilor săi cardinali.

Această "schimbare de epocă" obligă "la o schimbare de mentalitate pastorală", a subliniat primul papă latino-american din istorie, care s-a angajat înaintea alegerii sale din 2013 să reformeze structurile interne ale Curiei, insistând frecvent asupra schimbării modului acesta de a gândi fără a înţelege realitatea exterioară Bisericii. Suveranul pontif a continuat să se ciocnească de tradiţia de neclintit a independenţei numeroaselor secţiuni ale Curiei, refractare la exercitarea unui control mai strâns asupra finanţelor lor.

Papa Francisc a creat în special noi ''dicasterii'' (ministere), precum cel al Comunicării pentru a răspunde mai bine unei ''culturi preponderent digitale''.

Suveranul pontif a avertizat şi asupra ''rigidităţii'' şi ''tensiunii de a reveni asupra trecutului'' atunci când trebuie ''să ne angajăm în schimbări semnificative''.

Ironizându-şi adversarii care se opun acestor reforme, inclusiv cele din interiorul Curiei Romane, papa a descris ''rigiditatea care naşte frica de schimbare şi care, într-un final, diseminează capcane şi obstacole în numele binelui comun, transformându-l în câmp minat prin lipsa de comunicare şi ură''.

"Curia Romană nu este un corp detaşat de realitate", a insistat papa Francisc, iar schimbarea trebuie să fie profundă şi să nu se limiteze la ''a îmbrăca o haină nouă, iar lucrurile să rămână, în cele din urmă, aşa cum erau înainte''.

"Curia Romană nu este o clădire sau un dulap plin cu haine pe care să le porţi ca să justifici o schimbare. Curia Romană este un corp viu", a comentat în continuare papa, adept al exprimării metaforice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc